luni, 21 august 2017

Ziua cu eclipsa!



























marți, 15 august 2017


vineri, 11 august 2017

Ne mor Dascălii

In "Evenimentul zilei" de astazi, scriitorul Florin Toma a publicat un articol-eseu despre tatal meu.

Ne mor Dascălii

Ştiu. Acesta nu este un loc pentru depunerea coroanelor. Nu e nici peretele deplângerii (deşi, de foarte multe ori, am şezut în faţa lui şi am deplâns!). Nici rubrică de pompe funebre.
Nici coloanele cu „Decese” din mica publicitate (nu doar pentru că „Marea publicitate” se ocupă cu vopseşti uşor, cu brânza prafolact, cu balonările şi cu salteaua Dormeo, ci fiindcă „DCSL”, „pierderile”, „dispariţiile” – fulgerătoare sau după lupte pierdute – au devenit atât de banale, atât de ignorate în satul acesta neghiob şi rece, numit România, încât vom ajunge ca, într-o zi, fiindcă tot o ţinem dintr-un absurd în altul, să murim cu toţii şi noi să nu ştim!).
Acesta este un spaţiu în care vorbim despre mirările noastre, în timp ce rătăcim printr-o ţară care nu e gata. E neterminată. Unde – la fel ca şi prostia, ignoranţa, sminteala, impostura, aroganţa şi mitocănia – nici durerea nu are margini. Şi, fiindcă, vremnu vrem, n-avem ce face şi trăim de pe o zi pe alta aici, trebuie să mai aducem vorba, când şi când, şi de suferinţă. Nu doar de manelişti, implanturi mamare sau împerecheri de feţi-hidoşi cu feţe-ipsosate.
Acum, revenind la titlul intervenţiei noastre, vreau să spun că despre învăţământ şi educaţie se poate vorbi şi frumos, cu râvnă şi preţuire, chiar şi fără să fim obligaţi să privim tot timpul la nerozia vulgară, precum un nimb al figurii schimonosite de durerea provocată de neputinţa de a înţelege ce i se întâmplă, a celui care conduce în acest moment destinele instrucţiei naţionale. Chiar dacă în fruntea ministerului „de resort” se află acest inepuizabil „construct uman”, absolut bizar – un amestec de „universal stupid man”, Georges Dandin (să pună mâna să se ducă la carte, ca să afle!) şi Păcăliciul de la jocul copiilor şi, probabil, ieşit tumultuos din împerecherea bicisnică dintre un dihor narcolept-melancolic şi o aspidă plină cu ser fiziologic, aproape cel mai sinistro-caraghios personaj al vieţii publice (Cantemir ar fi plesnit de invidie!) – ei bine, eu cred că învăţământul românesc încă mai are zăcămintele sale preţioase de bun simţ şi rânduiala creştină de a-şi aminti, cu respect şi veneraţie, de dascăli.
E vorba – asta, ca să nu apară vreun echivoc pe str. Gen. Berthelot – de Dascăli! Domnul Octavian I. Andreescu a fost unul dintre aceşti Dascăli unici ai patrimoniului românesc de înţelepciune şi chibzuinţă. Un fel de Domn al Şcolii. De limba şi cea mai de română literatură. Un bărbat de esenţă tare, înalt, frumos, un chip cu trăsături ieşite parcă din tiparul unei efigii romane, cu o coamă leonină înspicată şi cu buzele mereu arcuite în jos (parcă amintindu-ne că e musai să avem sapienţa de a ne îndoi de tot şi de toate, însă cumsecade, că frumuseţea e al naibii de vremelnică, iar veşnicia trebuie privită cu o prudenţă prefirată până la nemulţumire!).
Vorbea aspru, puţin şi, paradoxal, afectuos. Era un profesor de viţă nobilă, veche, un dascăl cu şcoală normală la purtător, ştiutor de limbi clasice, iubitor de Eminescu şi Coşbuc până la pierdere, un flăcău destoinic şi ager al satului Târleşti, ridicat şi pornit către carte dintr-o gospodărie de ţărani vrednici şi serioşi din Prahova de Sus. Acolo unde dealurile molcome, dar năzdrăvane, se aleargă unele pe altele, înspre Munţii Siriului. Cu doar un an în urmă, pe când Domnul Profesor avea 90 de ani, fusese sărbătorit în satul de baştină în cel mai inedit mod.
Reputatul regizor Florin Andreescu, fiul său, a avut ideea de a realiza un film avându-l ca personaj principal pe el. Pe tatăl său. Şi intitulat, destul de gingaş-poetic, „Rădăcinile sufletului”. Dascălul se întoarce acasă, la „ră- dăcinile sufletului” său. Numai că e o „acasă” dezolantă, pustie, de o frumuseţe ruinantă. E parcă o altă lume. Într-o sâmbătă, sunt chemaţi cu mic cu mare, toţi locuitorii, la Căminul Cultural (sau, mă rog, la ce a mai ră- mas din el!). Ca să ce, oameni buni? Ca să vadă tot satul minunea. Se dă filmul „Rădăcinile sufletului”. Cu Domnul cel mare de la Ploieşti… Şi e şi el aici Acum câteva zile, Profesorul Octavian I. Andreescu n-a mai fost. A ieşit din clasă.


joi, 10 august 2017

Nenumărate mulțumiri

Nenumărate mulțumiri pentru toate gândurile pioase pe care le-am primit în aceste grele momente prin care trece familia mea. 
Ne exprimăm încă o dată gratitudinea față de profesorii și prietenii ploieșteni care au fost alături de noi la creștinescul priveghi.
Nu în ultimul rând le suntem adânc recunoscători tuturor târleștenilor împreună cu care l-am condus pe ultimul drum pe prof. Octavian I. Andreescu, tatăl meu!

P.S. Fotografia alăturată este realizată la finalul anilor ’50. Il văd alături de elevi, într-o sală de clasă, locul pe care l-a venerat întreaga lui viață!


luni, 7 august 2017

Profesorul Octavian I. Andreescu


Profesorul Octavian I. Andreescu s-a stins aseara in liniste si pace!

Trupul neinsufletit va fi depus luni, 7 august, 2017,  la Biserica Sfanta Treime, str. Traian, Ploiesti.
Inmormantarea va avea loc marti, 8 august, 2017, de la ora 12, la Biserica Sf. Nicolae, sat Tarlesti, com. Posesti, jud. Prahova.

joi, 3 august 2017

La Multi Ani!

Azi scriu: “La Multi Ani!”

P.S. Fotografia - recenta - este realizata cu Toyo View Camera 4x5inch, pe format 6x9cm pe un film ORWO expirat in 1980 (primit de la Andrei Pandele)!
Dupa cum se vede si filmele fotosensibile expirate pot transmite posteritatii imagini proaspete!

vineri, 21 iulie 2017

Prânzul în oraș!


miercuri, 19 iulie 2017

Ponte Vecchio

luni, 17 iulie 2017

La multi ani, Catalin Tzetze! Sa fii sanatos si sa-ti mearga ca pe vremuri!


sâmbătă, 15 iulie 2017